Scandalul păcănelelor se încinge la Botoșani
Controverse înaintea votului privind regulamentul pentru funcționarea sălilor de jocuri de noroc din municipiul Botoșani. Prefectul județului, Raluca Curelariu, cri...
Zeci de tineri din cadrul Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni au participat la o amplă acțiune de voluntariat pe traseul Via Transilvanica, între Mănăstirea Putna și Mănăstirea Sucevița.
După rugăciunea de la Mănăstirea Putna, cei 50 de tineri au parcurs aproximativ 26 de kilometri, timp de aproape opt ore, pentru a verifica și îngriji traseul turistic la început de sezon. Voluntarii spun că acțiunea a fost una dedicată naturii, credinței și comunității, iar traseul trebuie să fie pregătit pentru turiștii care aleg să străbată Via Transilvanica în această perioadă. Momentul s-a încheiat cu o cântare închinată Maicii Domnului, interpretată la Mănăstirea Putna, lângă mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Reprezentanții asociației spun că ATOS este „părinte adoptiv” pentru segmentul Via Transilvanica dintre Putna și Sucevița și că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Controverse înaintea votului privind regulamentul pentru funcționarea sălilor de jocuri de noroc din municipiul Botoșani. Prefectul județului, Raluca Curelariu, cri...
Drumurile afectate de inundațiile de anul trecut din zona Broșteni – Dârmoxa ar putea fi refăcute cu fonduri europene în valoare de peste 184 de milioan...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ultimele trei contestații depuse împotriva atribuirii contractului pentru lotul 3 Bălcăuți–Siret...
La Suceava, credincioșii sunt așteptați să participe, în perioada 21–24 iunie, la un amplu program religios dedicat Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou....
Trei persoane au ajuns la spital, vineri, după un accident rutier grav produs vineri dimineață, în satul Suha, comuna Mălini. Pompierii solicitați prin apel la 112...
Angajații de la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava nu au avut program cu publicul joi, iar cetățenii care s-au prezentat la instituție au găsit u...