Filmul ,Eu contez” în regia Alinei Șerban la Festivalul de la Veneția
Filmul ,Eu contez” („I Matter”), debutul în lungmetraj al regizoarei Alina Șerban, a avut zilele trecute premiera mondială în cadrul competi...
Institutul Francez din România organizează, între 19 și 29 martie, cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, eveniment care va avea loc la București și în alte 15 orașe din țară, printre care și Suceava. Manifestarea face parte din programul dedicat Lunii Francofoniei și este realizată în colaborare cu Alianțele Franceze din România.
Programul include mai multe secțiuni dedicate publicului larg și tinerilor cineaști. Printre acestea se numără competițiile „Tinere Talente – Scurtmetraj” și „Tinere Talente – Lungmetraj”, secțiunea „Panorama”, care aduce în prim-plan filme apreciate la marile festivaluri internaționale, precum și secțiunea „Patrimoniu: 30 de ani de cinema francez”, dedicată unor producții clasice și contemporane. De asemenea, festivalul include o secțiune specială destinată publicului tânăr, cu filme de animație și documentare pentru adolescenți.
La Suceava, festivalul se va desfășura în perioada 19–22 martie și este organizat de Institutul Francez din România și Alianța Franceză din Suceava. Proiecțiile vor avea loc în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, în data de 22 martie.
Accesul publicului la proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit, organizatorii invitând cinefilii din Suceava să participe la această ediție aniversară dedicată cinematografiei franceze.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Filmul ,Eu contez” („I Matter”), debutul în lungmetraj al regizoarei Alina Șerban, a avut zilele trecute premiera mondială în cadrul competi...
Pentru iubitorii de burgeri, la Iulius Mall Suceava găsești un nou loc în care gustul și prepararea pe plită sunt în centrul atenției. Let’s Smash aduce...
Vine evenimentul acela special și încă nu ai găsit ținuta care să te facă să spui „asta e”? La Hermosa și Jaquisse, în Iulius Mall Suceava, descop...
Dacă ești în căutarea unor haine și încălțăminte pentru cei mici, care să îmbine stilul italian cu confortul de care copiii au nevoie, PRIMIGI te așteap...
„Toată lumea merită să se imbrace bine”. La LC Waikiki, în Iulius Mall Suceava, vara aceasta găsești tot ce ai nevoie pentru concediu, casă, vacanță și...
Dacă îți pregătești garderoba pentru concediu sau vrei să profiți de reducerile sezonului, la Halfprice, în Iulius Mall Suceava, găsești oferte avantajoase și...