Filmul ,Eu contez” în regia Alinei Șerban la Festivalul de la Veneția
Filmul ,Eu contez” („I Matter”), debutul în lungmetraj al regizoarei Alina Șerban, a avut zilele trecute premiera mondială în cadrul competi...
Centrul Cultural Botoșani va fi condus, începând cu data de 1 aprilie, de Ioan Mateiciuc, managerul Centrului Cultural Siret. Acesta a fost numit în funcția de director interimar pentru o perioadă de 60 de zile.
Reorganizarea instituțiilor culturale din județul Botoșani presupune comasarea Orchestrei Populare Rapsozii Botoșanilor „Ioan Cobâlă” și a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, într-o nouă structură: Centrul Cultural Botoșani, aflat în subordinea Consiliului Județean.
Noul director interimar va avea ca principal obiectiv elaborarea unui plan de management care să contribuie la modernizarea activității culturale din Botoșani și la atragerea unui public mai larg.
Ioan Mateiciuc este licențiat în științe politice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și deține două programe de master, în istorie, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și în filosofie, aplicată și management cultural, la aceeași universitate din Iași. Cu o experiență de peste 15 ani în management cultural, acesta a coordonat proiecte și inițiative atât în sectorul public, cât și în cel independent.
Printre proiectele în care a fost implicat, se numără dezvoltarea Centrului Cultural Siret, organizarea festivalului Folkever, atelierele DizArt, Orchestra Simfonică Suceava și participarea, de-a lungul anilor, la festivalul Zilele Nordului.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Filmul ,Eu contez” („I Matter”), debutul în lungmetraj al regizoarei Alina Șerban, a avut zilele trecute premiera mondială în cadrul competi...
Pentru iubitorii de burgeri, la Iulius Mall Suceava găsești un nou loc în care gustul și prepararea pe plită sunt în centrul atenției. Let’s Smash aduce...
Vine evenimentul acela special și încă nu ai găsit ținuta care să te facă să spui „asta e”? La Hermosa și Jaquisse, în Iulius Mall Suceava, descop...
Dacă ești în căutarea unor haine și încălțăminte pentru cei mici, care să îmbine stilul italian cu confortul de care copiii au nevoie, PRIMIGI te așteap...
„Toată lumea merită să se imbrace bine”. La LC Waikiki, în Iulius Mall Suceava, vara aceasta găsești tot ce ai nevoie pentru concediu, casă, vacanță și...
Dacă îți pregătești garderoba pentru concediu sau vrei să profiți de reducerile sezonului, la Halfprice, în Iulius Mall Suceava, găsești oferte avantajoase și...