600 de concurenți înscriși la ediția din acest an al Maratonului Dragomi...
Aproximativ 600 de concurenți sunt deja înscriși la cea de-a IV-a ediție a Maratonului Dragomirnei, care va avea loc sâmbătă, 12 septembrie. Organizatorii est...
Criza de personal medical afectează spitalele din întreaga țară, însă la Spitalul Județean Clinic de Urgență Suceava apar primele semne de redresare. După o perioadă în care posturile scoase la concurs rămâneau neocupate din lipsă de candidați, ultimele sesiuni de angajare dedicate medicilor rezidenți în ultimul an au atras interes și au adus rezultate concrete.
Unitatea medicală din Suceava a reușit deja să atragă doi medici pentru specialitatea Medicină de Urgență, în cadrul UPU-SMURD, și un medic pentru Secția de Urologie. În prezent, alte concursuri sunt în desfășurare: două dosare au fost admise pentru posturile de Cardiologie, iar un candidat s-a calificat pentru postul de ATI. Angajările vor fi pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, de 7 ore pe zi. Probele scrise și clinice sunt programate în aceste zile, iar rezultatele finale urmează să fie afișate în prima săptămână a lunii martie.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproximativ 600 de concurenți sunt deja înscriși la cea de-a IV-a ediție a Maratonului Dragomirnei, care va avea loc sâmbătă, 12 septembrie. Organizatorii est...
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, prin Secția de Boli Infecțioase, și Asociația Institutul Bucovina au organizat marți...
Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, critică modul în care Ministerul Sănătății a gestionat investițiile în spitale prin PNRR. Acesta susține...
* transformarea sistemelor medicale europene prin investiții în inovație, biotehnologie și sănătate digitală Viitoarea președinție a Consiliului Uniunii Europene ș...
Dependența de tutun și impactul major în sănătatea publică ! *grav: din 945 copiii cu vârsta medie 13 – 14 ani: 22,85% au fumat! La recenta co...
Cu puțin timp în urmă a fost lansată una dintre cele mai ambițioase campanii de informare și educare privind gestionarea deșeurilor din țara noastră. Cu o finanțare...