600 de concurenți înscriși la ediția din acest an al Maratonului Dragomi...
Aproximativ 600 de concurenți sunt deja înscriși la cea de-a IV-a ediție a Maratonului Dragomirnei, care va avea loc sâmbătă, 12 septembrie. Organizatorii est...
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava a desfășurat, în perioada martie–aprilie 2026, o amplă acțiune de control în județ. Aceasta s-a desfășurat în contextul pregătirilor pentru sărbătorile pascale, cu scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare.
Potrivit datelor oficiale, inspectorii au efectuat un total de 440 de controale în unități din sectorul alimentar. Dintre acestea, 107 verificări au vizat unități de alimentație publică, precum restaurante, cantine, pensiuni sau pizzerii, iar alte 267 de controale au fost realizate în spații de comercializare, inclusiv supermarketuri, magazine alimentare, carmangerii sau pescării.
De asemenea, au fost verificate 21 de laboratoare de cofetărie și patiserie, precum și 31 de unități care comercializează produse de origine non-animală, cum ar fi pâinea, pastele sau sucurile. Alte 14 controale au fost efectuate în cadrul unor acțiuni mixte, în colaborare cu instituții precum IPJ sau IJJ, dar și în piețe, târguri sau în trafic.
În urma verificărilor, autoritățile au aplicat 58 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 270.000 de lei, și au emis 22 de avertismente. Principalele nereguli constatate au fost condițiile de igienă necorespunzătoare, manipularea și depozitarea incorectă a produselor alimentare, precum și comercializarea acestora în spații neautorizate.
Inspectorii au mai identificat lipsa documentelor de sănătate pentru personal, dar și deficiențe în întreținerea spațiilor și a echipamentelor. Totodată, în unele piețe, au fost semnalate situații în care administrațiile au permis comercializarea unor produse fără respectarea normelor în vigoare.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproximativ 600 de concurenți sunt deja înscriși la cea de-a IV-a ediție a Maratonului Dragomirnei, care va avea loc sâmbătă, 12 septembrie. Organizatorii est...
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, prin Secția de Boli Infecțioase, și Asociația Institutul Bucovina au organizat marți...
Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, critică modul în care Ministerul Sănătății a gestionat investițiile în spitale prin PNRR. Acesta susține...
* transformarea sistemelor medicale europene prin investiții în inovație, biotehnologie și sănătate digitală Viitoarea președinție a Consiliului Uniunii Europene ș...
Dependența de tutun și impactul major în sănătatea publică ! *grav: din 945 copiii cu vârsta medie 13 – 14 ani: 22,85% au fumat! La recenta co...
Cu puțin timp în urmă a fost lansată una dintre cele mai ambițioase campanii de informare și educare privind gestionarea deșeurilor din țara noastră. Cu o finanțare...